Am obosit!


         Am găsit întâmplător pe Facebook o poezie cu acest nume, care parcă este scrisă special pentru mine.

Cum e posibil ca un stat democratic să aprobe preferenţial gratuitatea unui medicament vital pentru un bolnav de cancer? Un medicament care are un preţ exorbitant pentru un om de rând care a avut neşansa să se îmbolnăvească de cancer. Acest medicament se numeşte Tyverb (Lapatinibum). Cei cărora li se adresează au cancer de sân metastazat cu HER2 pozitiv. Dar este gratuit doar pentru o parte dintre ei. Pentru ceilalţi nu. „Norocoşii” au în plus faţă de acel HER2 şi nişte receptori hormonali, ceilalţi nu. Deşi acest lucru nu este menţionat ca fiind o condiţie specială pentru indicaţie în prospectul medicamentului:
Tyverb este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu neoplasm mamar, ale căror tumori exprimă HER2 (ErbB2) în exces: 
- în asociere cu capecitabina, la pacienţii cu neoplasm mamar avansat sau metastatic, progresiv în urma unor terapii anterioare, care trebuie să fi inclus antracicline şi taxani şi terapie cu trastuzumab, în context metastatic. 
- în asociere cu trastuzumab, la pacienţii cu boală metastatică cu receptori hormonali absenţi, progresivă în urma unor terapii anterioare cu trastuzumab în combinaţie cu chimioterapie.
- în asociere cu un inhibitor de aromatază la femeile cu boală metastatică cu receptori hormonali prezenţi, aflate în postmenopauză, pentru care chimioterapia nu este indicată în prezent. Pacienţii incluşi în studiul pentru înregistrare nu au fost trataţi anterior cu trastuzumab sau cu un inhibitor de aromatază. Pentru aceşti pacienţi, nu sunt disponibile date privind eficacitatea acestei combinaţii în comparaţie cu trastuzumab în combinaţie cu un inhibitor de aromatază.(https://ec.europa.eu/health/documents/community-register/2016/20160629135381/anx_135381_ro.pdf)

Mie mi se pare foarte clar din ce scrie aici că indicaţia este pentru HER2 pozitiv (cu sau fără receptori de hormoni). Si atunci de ce statul român pune condiţii preferenţiale? Nu este acelaşi diagnostic? Nu toţi au cancer de sân metastazat cu HER2 pozitiv cum scrie in prospect?  De ce criteriul de acordare a aprobării pentru gratuitate/compensare nu este toleranţa la medicament sau rezultatele obţinute în urma tratamentului? Pentru că nu toţi îl suportă şi nu toţi cei care l-au luat au obţinut rezultate pozitive. Eu, de exemplu, sunt una dintre puţinii care au suportat toate efectele secundare neplăcute ale acestui medicament şi una  pentru care, acest medicament chiar a avut rezultate extraordinare. In 2009 mi s-a stabilit diagnosticul de cancer de sân metastazat, apoi, după ce boala a recidivat de două ori la alte organe, am început tratamentul cu Tyverb şi, din 2013 până acum, boala mea este ţinută sub control. Asta nu înseamnă ca tratamentul cu Tyverb îmi este util şi că mi-a prelungit viaţa?  Chiar nu contează? Asta nu înseamnă că mi se îngrădeşte dreptul la viaţă? Să ştii că viaţa cuiva depinde doar de un medicament şi să îi blochezi acelei persoane accesul la el. Dar viaţa mea nu are nici o importanţă? Si nu cred că sunt singura în aceasta situaţie.

 "Daca un medicament trece de toate fazele experimentale noi suntem datori sa-l oferim pacientilor care au nevoie de el, dar fondurile fiind limitate pentru un asemenea tratament vom apela la fonduri suplimentare sau la coplata", a spus la un moment dat dl. prof. dr. Irinel Popescu, presedintele CNAS  (http://www.eva.ro/sanatate/oncologie/o-terapie-inovatoare-pentru-cancerul-mamar-avansat-sau-metastatic-articol-24484.html) .

In raportul de evaluare depus de producător la ANM, Departamentul de Evaluare a Tehnologiilor Medicale (publicat pe site-ul ANM) există două cazuri:

1. Dosarul 3109 / 13.08.2014 cu Indicaţia terapeutică - Tyverb este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu neoplasm mamar, ale căror tumori exprimă HER2 (ErbB2) în exces în asociere cu un inhibitor de aromatază la femeile cu boală metastatică cu receptori hormonali prezenţi, aflate în postmenopauză, pentru care chimioterapia nu este indicată în prezent  - in care se arată că „Costurile terapiei - generează mai mult de 5% economii față de comparator. Pentru realizarea analizei comparative a costurilor terapiior, au fost selectate din Canamed (ediția octombrie 2014) medicamentele corespunzătoare DCI-urilor Lapatinibum şi Trastuzumabum. Din comparația costurilor anuale ale celor două tratamente cu Lapatinibum şi Trastuzumabum se constată că prețul tratamentului anual cu Lapatinibum este mai mic de aproximativ 11.28 % faţă de preţul tratamentului anual cu Trastuzumabum, iar conform OMS 861/2014 medicamentul Lapatinibum are un impact bugetar negativ fata de comparator la bugetul anului la care se face raportarea.)” pentru care se acorda 30 de puncte. 

2. Dosarul 3106 / 13.08.2014 cu Indicaţia terapeutică: Tyverb este indicat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu neoplasm mamar, ale căror tumori exprimă HER2 (ErbB2) în exces: în asociere cu capecitabina, la pacienţii cu neoplasm mamar avansat sau metastatic, progresiv în urma unor terapii anterioare, care trebuie să fi inclus antracicline şi taxani şi terapie cu trastuzumab, în context metastatic - in care se arata la Costurile terapiei – „COMPARATORUL NU ESTE BINE ALES. Desi este menţionat în lista medicamentelor compensate, Trastuzumabum (HERCEPTIN) nu poate fi considerat medicamentul comparator pentru Lapatinibum, întrucât nu respectă definiţia comparatorului menţionată în OMS 861/2014” si pentru acest lucru nu se acorda nici un punct.

Pentru a treia indicatie din prospect şi anume: „în asociere cu trastuzumab, la pacienţii cu boală metastatică cu receptori hormonali absenţi, progresivă în urma unor terapii anterioare cu trastuzumab în combinaţie cu chimioterapie” – nici măcar nu s-a mai întocmit un dosar pentru evaluare care să fie depus de producător  la ANM. Varianta aceasta nici măcar nu s-a mai luat în calcul.

Definiţia comparatorului din OMS 861/2014, Anexa 1, art.1, lit. c) este: comparator - DCI care se află pe lista cu DCI corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, care are aceeaşi indicaţie aprobată, se adresează aceluiaşi segment populaţional şi are aceleaşi proprietăţi farmacodinamice cu DCI evaluate.

Poate nu am eu suficientă putere de înţelegere să analizez aceste două documente, dar mie mi se pare ridicol să spui că în primul caz se poate compara Lapatinibum cu Trastuzumabum şi pe baza asta primeşti punctaj favorabil iar în al doilea caz nu se poate compara exact acelaşi lucru Lapatinibum cu Trastuzumabum si nu primeşte punctaj deloc. Impreună, nici măcar nu se pune problema să se administreze aceste două medicamente, pentru că, indicand doar unul singur pentru tratament „costurile terapiei - generează mai mult de 5% economii față de comparator” asa cum am văzut mai sus, deci împreună ar fi un efort financiar prea mare pentru un singur bolnav. Sau, pur şi simplu un cetăţean român care plăteşte încă asigurări de sănătate nu poate beneficia de două medicamente oncologice gratuite/compensate în acelaşi timp? Dar cine a spus că bolnavul care are nevoie de el îl vrea neapărat gratuit? Poate fi şi în sistem de coplată atât timp cât preţul plătit de bolnav ar fi unul decent si în concordanţă cu veniturile sale. Până anul trecut producătorul oferea un asemenea program de coplată în care bolnavul mai plătea 1300 lei pentru un flacon la fiecare 23-28 zile. Acum însă preţul în farmacie este de 8200 lei. Ceea ce pentru un om normal este imposibil de achiziționat.

          Am obosit de atâta luptă, am obosit de atâta boală, am obosit de atâtea piedici şi greutăţi, am obosit de atâta rău ce mi se întamplă, am obosit de atâta indiferenţă şi răutate care mă înconjoară şi am obosit sa mă mai lupt pentru fiecare drept infim al meu. Nu sunt chiar atât de puternică. Si nu ştiu cine ar ar avea atâta forţă  să se lupte cu toate aşa cum fac eu, la fel ca şi ceilalţi bolnavi de cancer de altfel. Pentru că noi nu luptăm pentru cine ştie ce privilegii, noi ne luptăm doar pentru a supravieţui. Măcar încă o zi alături de cei dragi. La un moment dat chiar nu mai poţi, la un moment dat te copleşesc, mai ales că nu mai ai timp şi să te odihnesti. Pe de o parte boala cu agresivitatea ei, pe de alta RESTUL. Si nu ştiu care luptă este mai grea: cu boala sau cu piedicile care mi se pun din toate părţile. Am învins cancerul de trei ori iar acum trebuie să mă resemnez şi să îmi accept înfrângerea din cauza faptului că nu mai am acces la medicamentul care mă ţinea în viaţă.


          Am obosit!